miercuri, 16 aprilie 2014

Declarația pe venit pentru începători - persoane fizice

Se întâmplă de multe ori că într-un an schimbi serviciu și trebuie să depui declarația de venit. Sau că poate ați avut mai multe surse de venit, ca de exemplu: un alt doilea loc de muncă, venituri din operațiuni cu acțiuni la vreo societate pe acțiuni, etc. Acest proces este neclar pentru majoritatea populației active de la noi din republică pentru că nimeni nu informează clar ce este o declarație pe venit și cu ce se mănâncă.

Pe website-ul Fisc-ului www.fisc.md informația despre completarea declarațiilor nu pare să fie ușor de găsit. Ei oferă adresele inspectoratelor fiscale unde puteți depune declarațiile pe venit. Mult mai comod este să depuneți declarațiile pe venit în mod electronic. După care să depuneți în același mod și cererea pentru restituire a impozitului, în caz că Fiscul vă datorează bani. Astfel se poate evita pierderea timpului necesar pentru a merge la Inspectoratul fiscal din regiunea unde aveți viza de reședință, statul în rând, verificarea dacă declarația a fost acceptată și alte acțiuni care răpesc din timp.
Mai multe informații despre declarația electronică pe venit puteți citi în secțiunea lor de FAQ. După cum scrie acolo, semnătura se eliberează gratis. Trebuie să vă faceți cont pe fisc.md și să urmați instrucțiunile lor (link spre ghidul utilizatorului găsiți mai jos). După o perioadă de timp veți primi un apel sau un email prin care vă invită să veniți să ridicați un CD care conține semnătura digitală proprie. Se poate ușor transfera pe orice alt dispozitiv de stocare a informației cum ar fi un USB flash stick sau telefonul mobil. Pentru a putea fi folosit pentru semnarea actelor electronice este nevoie ca acesta să fie localizat în directoriul de prim nivel la accesarea memoriei dispozitivului unde este salvat, adică nu trebuie să fie ascuns în vreun fișier, pentru că programul de semnare nu caută fișierul cu semnătură în toate mapele de pe dispozitivul unde se află, doar în prima mapă accesibilă, de exemplu discul D:\.

Câteva momente importante care vă pot ușura procesul de restituire a impozitului în plus achitat în unul din anii precedenți:
- declarația o depuneți până pe 31 martie a anului curent pentru anul precedent, iar la 2 săptămâni după 31 martie puteți să completați și expediați cererea pentru restituire a impozitului așa cum cererea ar trebui să fie deja procesată de sistemul Fiscului
- în 2013 era posibil de completat declarația pe venit pentru 6 ani care au trecut și de cerut restituirea impozitului achitat în plus pentru acei 6 ani - nu sunt sigur dacă în 2014 este posibil de cerut restituirea impozitului pentru 2007
- Se poate de verificat rapid dacă fiscul este dator cu bani sau dacă fiscul consideră că sunteți dator lui bani prin serviciul ”Verificarea obligațiunii fiscale” accesibil după ce aveți contul activat pe fisc.md și aveți semnătura electronică primită
- anul acesta declarația pe venit a devenit mai ușor de depus prin faptul că a apărut o declarație precompletată pentru anul precedent, dar am observat o greșeală în aceasta la punctul care indică suma scutirilor totale pentru anul 2013 care era cu mult mai mică decât suma maximă a scutirilor pentru acel an, ceea ce m-ar fi făcut să cred că fiscul nu-mi este dator cu nimic, când de fapt situația este alta
- banii cash care trebuie să fie restituiți (în caz că ați marcat să primiți banii cash și nu pe cont sau în contul datoriei care o aveți la Fisc) poți fi ridicați de la orice filială a Băncii de Economii cu buletinul de identitate după ce primiți scrisoare recomandată de la Fisc cu răspunsul la cererea depusă electronic, dar cel mai probabil banii vor putea fi ridicați cam peste 2 săptămâni după ce primiți scrisoarea
- Sistemul lor nu este prietenos cu Mac OS - am încercat să semnez actele de pe Chrome pe Mac OS și nu mi-a reușit pentru că Chrome pe sistemul meu e de 32 de biți, Sistemul operațional e de 64 biți și Java aplicația cere să lucreze pe un browser de 64 biți; posibil ca semnătura digitală să lucreze de pe Safari sau Firefox, dar eu am mers pe calea mai ușoară de a utiliza semnătura electronică pe Windows

Pentru cei care sunt la punctul zero trebuie să știe că trebuie să creeze mai întâi un cont de utilizator pe fisc.md și să ceară acces la serviciile de care are nevoie în timpul înregistrării. Dacă ești persoană fizică atunci nu e nevoie să marchezi acele puncte care sunt pentru persoane juridice. După aia trebuie să ridicați semnătura digitală de la firma care se ocupă de eliberarea semnăturilor digitale pentru Fisc, aceasta se află în centru nu departe de Parlament.

Pentru a completa declarația urmați pașii din Ghidul Utilizatorului pe care îl găsiți la adresa Ghidul Utilizatorului pentru Declarația electronică a persoanelor fizice și folosiți-vă de secțiunea ”Ajutor” a secțiunii ”Declarația electronică” dacă aveți nedumeriri.

Acest scurt ghid poate să fie îmbunătățit cu ajutorul vostru prin sugestii și comentarii.

duminică, 30 martie 2014

Cum să pleci la schiat în Bukovel


În perioada de iarnă mulți își iau vacanță pentru a merge la schiat în munți. Sunt câteva țări mai aproape de Moldova unde preferă schiorii să se odihnească activ cu schi-urile în picioare sau chiar cu snowboard-ul: Austria, Bulgaria, România și Ucraina. Bukovel se află în Carpații Ucrainei și este o stațiune foarte populară între cei ce preferă să călătorească la munte. Are numeroase pârtii și acestea suferă modificări în fiecare an. Pentru o călătorie rapidă sau planificată, această destinație pare să fie comodă pentru majoritatea moldovenilor.


Alegerea modului de călătorie

În general ar fi 3 metode de a pleca în Bukovel:
- cu mașina personală
- cu autobuzul interurban (sau microbus)
- printr-o agenție de turism (tot cu autobuzul sau microbus)
- cu avionul din Odesa (s-au lansat câteva curse speciale care aduc turiștii prin aeroportul din Odesa la aeroportul cel mai apropiat de Bukovel după care sunt preluați cu autobuzul până la stațiune)

Fiecare din aceste metode are avantaje și dezavantaje și alegerea oricărei din acestea depinde de posibilitățile și buget. Cele mai puține bătăi de cap sunt în cazul în care alegeți să profitați de serviciile unei agenții de turism, dar comoditatea călătoriei în autobuz lasă de dorit.

Dacă alegeți să călătoriți printr-o agenție de turism verificați din start condițiile. În prețul foii turistice trebuie să fie incluse:
- călătoria tur-retur
- asigurarea medicală
- cazarea la hotel pentru perioada cât veți fi în Ucraina
- transportul spre pârtie dacă sunteți cazați în afara stațiunii Bukovel (drumul spre pârtie poate să dureze chiar și o oră și prețul poate fi de la 3 la 10 grivne într-o direcție)

Alternativ, ați mai putea avea inclus și lecții de instruire cum să schiați, dejunul/prânz/cina la hotel sau în alte locații în dependență de orarul planificat de agenția de turism, excursii prin alte locații din apropierea stațiunii sau localității unde sunteți cazați (excursii pe muntele Hameak sau alți munți, trasee turistice prin Parcul Național al Carpaților al Ucrainei, excursii pe jos prin Yeremcea și alte localități). Eu am optat pentru oferta unei agenții de turism care a inclus și o excursie prin munții din Parcul Național din apropierea Yeremcii și mi-a plăcut ce am văzut și ce am auzit de la ghid. Plus e un antrenament/încălzire bună pentru schiat.

Dacă alegeți să călătoriți prin altă metodă, ar fi bine să faceți rezervări cât mai curând posibil pentru a beneficia de reduceri, opțiuni mai diverse din care să alegeți și mai puține emoții. Prin site-ul bukovel.com se pot procura și ski pass-uri chiar și cu reduceri dacă faceți rezervarea cu o perioadă semnificativă de timp înainte. Prețurile pentru o cameră de hotel în orașele din apropierea stațiunii încep de la 200 de grivne pe noapte. Camerele mai ieftine ar putea presupune că baia e comună la un etaj. Alegeți locații mai apropiate pentru a scurta din timpul de călătorie spre pârtie.

Eu am fost cazat într-un hotel din apropierea Yeremcii. Drumul până la Bukovel dura 1 oră. Prețul de călătorie cu maxi taxi până la Bukovel costa 10 grivne. Prin Yeremcea prețul era de 2 grivne pentru călătorie. În afara Yeremcii prețul era de 3 grivne pentru localitățile din apropiere. Logica e simplă: dacă stația la care ai urcat și stația la care ai coborât sunt în raza aceleeași localități, atunci prețul de călătorie este de 2 grivne; dacă stațiile sunt poziționate în 2 localități diferite, atunci prețul de călătorie este de 3 grivne.

Odată ce ați ajuns la destinație, verificați că aveți tot echipamentul necesar. Dacă nu aveți cu voi hainele potrivite, atunci puteți cumpăra acolo. Ar fi bine să aveți cu voi șosete înalte, poate chiar termo-șosete potrivite pentru schi sau snowboard sau trekking. La fel și costum de schi care poate fi o singură piesă sau pantaloni și o scurtă de iarnă. Opțional se poate de închiriat o mască de schi și ochelari speciali pentru sporturile de iarnă care protejează de soare și ninsoare. Masca de schi ("balaklava") poate fi incomoda dacă se udă și nu reușește să se usuce rapid pentru că apoi va trebui să respiri prin materialul ud și poți să răcești ușor.

În Chișinău se cunosc 2 piețe unde mulți își cumpără haine de schi la preț redus: piața de la Buiucani mai jos de Flacăra și piața de lângă Gara feroviară. Ambele piețe au echipament uzat, cât și nou. Prețul e mic pentru hainele noi mai ales datorită faptului că sunt din colecții mai vechi.


Chiria echipamentului pentru schi

La închirierea echipamentului setul standard care îl primiți este: cască, schiuri, clăpari, bețe. Opțional mai puteți închiria și ochelari de schi. Cel mai bine este să știți câteva momente la care să atrageți atenția pentru ca experiența de schi să nu devină dureroasă sau neplăcută:
- Lungimea schiurilor trebuie să fie cu 10cm mai mică decât înălțimea, iar cu cât sunt mai scurte, cu atât sunt mai ușor de controlat
- Lungimea bețelor trebuie să fie egală cu înălțimea la care țineți brațele într-un unghi de 90 de grade
- Clăparii trebuie sa fie cât mai aproape de mărimea ”perfectă” astfel încât să nu fie spațiu liber prea mare înăuntru și piciorul să nu se clatine mai mult de câțiva milimetri. Verificați că puteți să-i încheiați la toate sistemele de fixare care sunt pe ele.
- Casca trebuie să fie comodă de purtat pe o perioada lungă de timp, astfel căutați să fie mărimea ideală
- Ochelarii sunt recomandați mai ales în zilele cu soare și în zilele în care ninge, dar mai ales dacă vreți să aveți grijă de ochi în caz că nu aveți alții de rezervă


Lecții de schi

Dacă sunteți începător, cel mai bine este să luați lecții de schiat chiar la poalele pârtiilor. Școala de schi are prețurile și serviciile listate pe bukovel.com unde vă puteți alege oferta care se potrivește cel mai bine pentru grupul vostru. Instructorii spun că cea mai bună ofertă este cea în care grupul de 4 persoane este instruit timp de 4 ore. În 4 ore oricine poate să învețe mișcările, poziția corectă, cum să facă întoarcerile și altele.

Recomand să priviți în prealabil lecții video de pe youtube pentru a înțelege mai bine poziția corectă în timpul schiatului. Pentru mine schiatul este apropiat patinajului, după mine are câteva elemente comune precum frânarea, "plugul" și altele. Câteva lecții de patinaj pot să vă prindă bine înainte de plecarea la schiat.


Asigurarea medicală

Este foarte important să aveți asigurare medicală pentru că se mai întâmplă și accidente, iar asigurarea medicală te scapă de cheltuieli neprevăzute care pot depăși costul călătoriei cu mult. Aveți grijă însă la faptul că asigurarea medicală nu va acoperi cheltuielile voastre dacă ați consumat alcool, în acest caz se consideră că sunteți vinovat de accident fiind în stare de ebrietate. Nu zic să nu consumați deloc alcool în călătorie, doar se știe că berea scoate din încordarea mușchilor consumată după efort fizic (vorbă din popor), dar nu consumați înainte sau în timpul schiatului.


Harta pârtiilor

Pe site-ul bukovel.com puteți găsi harta pârtiilor actualizate la zi. La fel puteți lua cu voi harta tipărită a pârtiilor gratis de la orice ghișeu care vinde ski pass-uri. În fiecare an pârtiile suferă modificări și noi porțiuni apar pe hartă. Începătorii ar trebui să se țină strict de pârtiile albastre care sunt pentru începători. Pentru cei mai experimentați recomand pârtiile marcate cu culoarea roșie, mai ales că mai puțini sunt cei cu experiență și aceste pârtii sunt în condiție mai bună spre sfârșitul zilei decât pârtiile albastre pentru începători care spre amiază au porțiuni fără zăpadă, adică cu gheață, sau au multe hopuri de zăpadă. Pârtiile marcate cu culoarea neagră sunt doar pentru cei experimentați și/sau care preferă să-și ia doza zilnică de adrenalină (în opinia mea). Unele trasee roșii și negre au amenajate dâmburi și alte obstacole pentru cei ce preferă anumite feluri de sporturi cu schiurile, ca de exemplu: sporturile extreme cu halfpipe-uri și dâmburi pentru salturi și acrobații în aer, steaguri speciale pentru cei ce vor să facă slalom.


Sezonul turistic în Bukovel este destul de lung începând de la sfârșitul lui noiembrie până pe 15 aprilie. N-are rost să vă faceți griji pentru zăpadă pentru că ei au tunuri de zăpadă care le pornesc seara pentru că dimineața schiorii să poată începe distracția liniștit. Se mai întâmplă că sunt zile cu ploaie prin februarie sau martie și atunci nu prea are rost de schiat, dar se întâmplă rar și nu durează mai mult de 1-2 zile.


Ski pass

Cel mai scump lucru care poate fi în activitate de schiat este plata pentru ski pass. O singură urcare cu ski pass-ul costă 35 de grivne. Mai ieftin este să iai abonamente cu durata de câteva zile. Puteți economisi prin vânzarea ski pass-ului vostru care nu e expirat sau prin cumpărarea ski pass-ului de la alți schiori care nu mai au nevoie de el și acesta încă mai e valabil pentru o perioadă de timp.

De exemplu puteți procura ski pass-ul dimineața și după amiaza să-l vindeți pentru un preț de 50-100 grivne. Ați putea la fel să cumpărați un ski pass pentru mai multe zile decât durata călătoriei și să vă înțelegeți cu cineva care să-l cumpere pentru a-l folosi în zilele ce urmează după plecarea voastră. La fel dacă ajungeți mai târziu la pârtie puteți cumpăra de la alte persoane fizice ski pass-ul pentru 50-100 grivne. Locurile unde puteți cumpăra sau vinde ski pass-urile sunt zonele din apropierea ghișeelor de vânzare a ski pass-urilor.

Am găsit și vreo 2 aplicații pe Android prin care oamenii se pot înțelege în privința vânzării/cumpărării de ski pass-uri, dar s-au dovedit destul de inutile pentru că de obicei turiștii fac schimb de ski pass-uri, și e nevoie să ai un pachet de internet 3g activ sau wi-fi la îndemână și un număr de telefon care poate fi apelat pentru a seta un loc de întâlnire pentru schimb.

Acest ghid nu este complet, dar poate fi un bun început pentru cei ce se gândesc cum e să schiezi sau chiar și să faci snowboarding la Bukovel.

sâmbătă, 8 iunie 2013

Programarea gandurilor pentru succes

Tim Noakes - Winner mind set

Tim Noakes este un cercetator din Africa de Sud care are experienta in participare la mai multe curse de alergare pe distante lungi. Deoarece multi atleti nu reuseau sa ajunga pana la finalul cursei el a cautat sa afle ce anume ii face pe unii atleti sa fie mai buni decat alti si sa reuseasca sa ajunga la finis.

Mai multe cercetari l-au adus la concluzia ca cei ce reuseau sa ajunga sa finiseze cursa isi puneau in gand sa alerge cu 10% mai mult sau in mintea lor plasau linia de finis mai departe decat era aceasta in realitate. In asemenea mod ei reuseau sa se reprogrameze pentru distante mai lungi care sa para mai scurte. In mare parte el a studiat alergatorii de la maraton, el fiind la fel, un alergator pe distante foarte lungi, inclusiv alerga si la maratoane.

Din discursul lui de la TEDx http://www.youtube.com/watch?v=4lzs5wpLkeA&feature=youtu.be&a putem sa ne dam seama ca el pune un puternic accent pe faptul ca progresul in cadrul activitatii sportive si atletice de multe ori se datoreaza lucrului cu creierul. De aici mi-am amintit ca Sun Tzu avea dreptate cand spunea ca un razboinic trebuie sa castige un razboi in mintea sa inainte de a il incepe. E un secret cunoscut de secole, doar ca posibil nu se stia mecanismul cum lucreaza.


Linkuri utile:
http://en.wikipedia.org/wiki/Tim_Noakes
https://twitter.com/ProfTimNoakes
http://www.youtube.com/watch?v=4lzs5wpLkeA&feature=youtu.be&a

marți, 12 februarie 2013

Pranzul te face prost

Sunt multi care considera ca au aceeasi capacitate de gandire pe parcursul intregii zile, dar de fapt pauza de masa este moment de ruptura in rutina zilnica a multor persoane. Cei ce cunosc acest aspect isi planifica intalnirile pana a lua pranzul sau dupa vreo 2 ore din moment ce au luat pranzul.

Ce de fapt are loc in organism de ne blocheaza de multe ori capacitatea de gandire? Cel mai simplu proces ce putem sa intelegem este trecerea sangelui de la cap la stomac unde are loc procesul digestiv. Creierul in lipsa oxigenului nu mai reuseste sa gandeasca la fel si nu mai reusim sa prestam lucru intelectual la acelasi randament ca si inainte.

Nu intotdeauna insa pranzul provoaca "incetenirea gandirii". Sunt zile cand dupa pranz reusim sa facem tot atat cat si inainte de pranz. Aici sunt mai multi factori care trebuie luati in consideratie: tipul mancarii, cantitatea, lipsa vitaminelor necesare (mai ales din seria vitaminelor B), desertul si altele.

Ca sa explic unele din efecte ale mancarii asupra activitatii creierului ar trebui sa fac referinta la cateva cercetari stiintifice din care va rezulta ca ceapa si usturoiul duc la scaderea capacitatii de gandire pe termen scurt, consumul de zahar ridicat atat in mancare cat si in bauturile carbogazoase si necarbogazoase vor provoca mai intai cresterea presiunii arteriale dupa care scaderea acesteia care are ca consecinta somnolenta, moleseala si alte simptome din sfera comei alimentare.

Multi nu sunt constienti, dar un factor important este mediul inconjurator. Aerul poluat poate sa blocheze capacitatea de gandire si in acelasi timp poate sa provoace greata, ameteala si alte efecte secundare nedorite. Din acest punct de vedere ar fi bine sa alegeti sa calatoriti cu unitatile de transport unde probabilitatea ca sa simtiti miros de combustibil, cauciuc ars sau gaze de esapament sa fie cat mai mica.


*Acest articol este in continua dezvoltare si poate fi completat ulterior. Ultima schimbare 12.02.2013

marți, 10 iulie 2012

Pe tine cine te-a învățat să înveți?

Totul începe din copilărie. Primele cuvinte, primele mișcări, primele legături logice și propoziții apar în copilărie. Dar nimeni în mare parte nu ne-a învățat sau nu ne-a spus cum să învățăm. Ne-au arătat literele și noi le-am memorat, apoi le-am repetat; ne-au arătat literele și ne-au spus ce sunete noi înțelegem în limba noastră când le citim și noi le-am asociat. Noi am memorat și apoi am reprodus ceea ce am memorat. Dar partea de învățare a avut loc cu totul diferit - prin simțuri la început. Mai întâi am simțit că ceva e cald și ne-am ars și am învățat să mai așteptăm și să fim atenți cu obiectele și produsele calde. Am căzut, ne-am lovit și am învățat din fiecare experiență prin care am trecut.

Tot ce învățăm intră și este încorporat în harta noastră mentală și pe parcurs ce creștem harta noastră mentală se mărește. Doar că nu orice intră în harta noastră mentală și ca să integrăm (cam tot aceeași ca și a învăța) în harta mentală trebuie câteodată să auzim aceeași explicație doar cu alte cuvinte sau să o procesăm diferit, de exemplu vizual în imaginația noastră sau pur și simplu privind un video sau o demonstrație practică. Fiecare om are caracteristicile sale individuale de prelucrare și asimilare a informației de care trebuie să țină cont pentru a putea învăța mai bine și mai eficient. Adică omul trebuie să se cunoască pe sine cât mai bine pentru a putea ști ce trebuie să facă ca să poată învăța mai repede, mai ușor și pe o durată lungă de timp. Ca de exemplu: unii trebuie să se miște în timp ce învață, alții să stea în liniște deplină, etc.
E foarte important să începem de la o vârstă de până la 12 ani să învățăm accelerat și eficient și atunci vom cunoaște și vom avansa foarte mult și repede în mai multe domenii.

Puteți citi mai multe de la experții în acest domeniu pe pagina: Gifted Education sau chiar urmărind cursul de Învățare rapidă și pe cel de Învățare accelerată.

Sunt sigur că aceste materiale sunt de ajutor tuturor pentru că pe parcursul întregii vieți noi învățăm și nu ar trebui să îmbogățim harta mentală individuală.

duminică, 1 iulie 2012

Dieta cea mai bună

Foarte mulți țin un anumit regim și optează pentru o anumită dietă care le pare mai bună sau le-a recomandat-o cineva sau este foarte la modă, dar majoritatea dietelor sunt optime pentru perioade scurte de timp. Cea mai bună dietă însă trebuie urmată pe parcursul a mai multor ani, căci până la urmă ar trebui să ți se potrivească foarte bine și ar trebui să te facă să te simți și mai bine și să satisfacă toate necesitățile organismului tău.

Nu orice mâncare sănătoasă se potrivește tuturor oamenilor. Sunt produse sănătoase la care suntem deseori alergici și atunci este evident că o dietă universală nu există însă există o gamă de produse benefice din care să alegem acele produse care se potrivesc cel mai bine nouă. În același timp trebuie să echilibrăm nivelul suplimentelor de care are nevoie corpul nostru. Aici dau greș majoritatea dietelor care ne limitează doar la un tip de produse și mâncăruri care nu satisfac necesarul de vitamine și minerale necesare corpului fiecărui individ. Insuficiența de vitamine sau minerale afectează grav sănătatea și atunci dieta chiar dacă are anumite avantaje și efecte pozitive nu merită să fie urmată pentru mult timp, altfel va duce la grave consecințe pentru sănătate.

Dieta care o recomand este cea creată de Dave Asprey, un biohacker renumit care a cercetat și a infirmat multe din concluziile științifice demonstrate de teste și cercetări care au eșuat în a produce date reale, iar dieta compusă de el o găsiți aici: http://www.bulletproofexec.com/the-complete-illustrated-one-page-bulletproof-diet . Ce este special la această dietă este faptul că ea nu este restrictivă, doar plasează pe o linie produsele dintr-o anumită grupă nutrițională și arată care sunt acele produse care trebuie evitate și care sunt recomandate și cele mai bune pentru consum. Desigur că aceasta trebuie adaptată la caracteristicile și nevoile fiecărui pentru că nu toți consumă sau tolerează produse lactate sau nu toți au parte de anumite produse în stare proaspătă.

Această dietă se bazează pe dieta Paleolitică care e o continuare logică a faptului că omul pe parcursul evoluției sale a consumat un anumit tip de produse care sunt ușor asimilate de corpul nostru, benefice nouă, și din care sistemul nostru digestiv extrage cele mai bune substanțe de care are nevoie adică noi am evoluat optimizându-ne pentru o astfel de dietă. Dieta paleolitică recomandă anumite produse care fac parte din dietă să fie consumate în forma lor crudă așa cum obișnuiau să le consume strămoșii noștri cu câteva mii de ani în urmă. Dave Asprey însă recomandă să consumăm produsele în forma crudă doar dacă le tolerăm, altfel să le gătim ușor fără a le usca prin prăjire sau a le răsfierbe.

Foarte important este de a consuma acele produse care sunt proaspete și sunt păstrate în condiții optime, altfel riscăm să consumăm produse cu micotoxine ce duc la intoxicarea și îmbolnăvirea organismului nostru. Orice produs cât de benefic n-ar fi poate să fie lipsit de efectele sale pozitive dacă ajunge să fie afectat de micotoxine și alte forme de mucegai.

Un lucru important care ar trebui să rețineți este că sfaturile medicilor sau a oamenilor de știință sau chiar și a bunicii care a lecuit cu ierbuir toate bolile din lume, nu sunt întotdeauna adevărate și ar trebui să supuneți îndoielii acele presupuneri până nu obțineți date veridice legate de afirmația auzită sau până nu încercați singuri să vedeți ce efect are asupra propriei sănătăți.

marți, 26 iunie 2012

Biohacking

Tot mai mult îmi doresc să mă dezvolt, să fiu mai bun în tot ceea ce fac și cum fac. Am aflat că sunt multe metode de a deveni mai bun, mai performant, mai în formă, mai atent, cu o memorie mai bună, cu capacități de învățare mai bune, mai rezistent la stres și mai mult de atât. De curând am aflat mai multe despre lumea biohacking-ului și ce abilități umane sunt încă nedescoperite de noi. Gândirea critică mă face să pun la îndoiala orice informație care o aflu, dar pentru a afla cu adevărat cine are dreptate: știința clasică sau știința demonstrată de oamenii care n-au cunoștințe învățate în universități specifice câmpului pe care îl studiază, trebuie de experimentat pe propria piele și de văzut care efecte se adeveresc și care nu, pentru că fiecare om are particularitățile sale și nu există o soluție universală pentru toți. Ce este biohacking-ul? În wikipedia putem citi că este arta de administrare a biologiei propriului corp și sunt de acord cu asta, doar că am putea să adăugăm și că este și o parte științifică aici. Arta - pentru că e nevoie de creativitate și improvizare în modul cum ne protejăm de factori nocivi sau cum dorim să ne perfecționăm. Știință - pentru că trebuie să avem date fixe și cuantificabile care să le urmărim și să fie piloni ai progresului sau regresului în dependență de caz, pentru că se fac experimente și se folosesc aparate sofisticate pentru măsurare sau stimulare a diferite centre nervoase și alte procese care mulți le consideră mult prea elaborate și complicate pentru omul ordinar. Sunt multe domenii în care se manifestă biohacking-ul, de la nutriție, la inteligența emoțională și dezvoltarea capacităților mintale. Tot ce e expus mai sus e prea abstract ca sa înțelegeți vastul domeniu al biohacking-ului și atunci haideți s-o luam pe bucăți cu exemple. Super creierMâncarea este un element esențial în procesul de pregătire a corpului pentru un regim sănătos, pentru a fi în formă și pentru a avea o minte lucidă în orice situație. Spre exemplu, dacă ai mâine un test de susținut și trebuie să poți lucra la capacitate maximă intelectuală atunci ai nevoie de stimulanți ai activității cerebrale și să eviți produsele care încetinesc capacitatea de gândire. Studiile au demonstrat că usturoiul și ceapa sunt produse care ne tâmpesc pentru o perioadă pentru că acționează la nivelul creierului scăzând capacitatea de transmitere a impulsurilor electrice din creier. Iar pentru a stimula creierul să poată gândi mai bine și mai repede el are nevoie de oxigen (luăm pastile de Piracetam sau Aniracetam), glucoză (zahărul nu e destul aici și atunci o sursă mai "curată" de glucoză cu efecte pozitive este dextroza) și multe altele mai pot fi menționate aici pentru a fi la limita posibilităților personale. Somnul este ceva de nelipsit pentru toți oamenii de pe planetă. Omul are nevoie de odihnă, relaxare și chiar de vise. În timpul somnului omul își restabilește energia, mușchii care au fost supuși efortului, etc. Cum putem să îmbunătățim somnul sau să-l facem mai eficient? Este nevoie sa ajungem la somnul adânc în cea mai scurtă perioadă de timp posibilă după ce adormim, pentru că această fază a somnului este cea mai utilă și ca urmare a acestui fapt somnul nostru adânc să aibă o durată mai mare care ne va ajuta sa ne relaxăm ai să ne restabilim mai repede. De aici rezultă ca somnul va fi mai scurt, dar mai eficient și calitativ lăsând mai mut timp nouă pentru alte activități pe parcursul zilei. S-a demonstrat că oamenii care dorm mai puțin de 7 ore sunt a fel de sănătoși ca și cei ce dorm de la 7 ore și mai mult. N-ar fi mai bine să dormim 6 ore și să ne trezim la fel de odihniți ca după un somn de 7 sau 8 ore? Suntem ceea ce mâncăm. Alimentația are un rol important în menținerea în formă zi de zi și stimularea activităților care le-am planificat. Mâncarea poate sa ne ajute, cât și să ne pună bețe în roate dacă nu mâncăm sănătos sau mâncăm prea mult. Dietele numeroase se dovedesc de multe ori ineficiente și cu efect de scurta durată, dar prin experimente și măsurări ale rezultatelor personale plus studiile și cercetările științifice care au demonstrat care produse trebuie consumate și în ce cantități, biohackerii au ajuns la o listă de principii ce trebuie urmate în dietele noastre zilnice pentru a ne menține în formă și în care nu e nevoie de exerciții sau sport. Totul ce voi discuta pe acest blog este demonstrat de experimente, studii și experiențele proprii a multor oameni care au încercat metode care unii le consideră netradiționale și care nu corespund datelor științifice, dar totuși au efect și lucrează. Vă recomand să urmăriți în continuare acest blog și să încercați să vedeți ce lucrează și are efect pentru voi și ce nu și să alegeți ce e mai bun și de ce aveți nevoie. A fi sănătos și în formă este minunat!